Indragostiti de poezie

Administrativ

30/07/2015

oamenisifrunze

Ana-Cristina Popescu

Oameni si frunze – volum publicistica,

click carte on-line

click format pdf, continut

click format pdf, coperta

 

Sunt o frunză îngălbenită, care s-a încleştat de ramură şi crede că sfidează iarna.
(Valeriu Butulescu)

ARGUMENT

VOLUMUL – OAMENI ŞI FRUNZE

De ce frunze?
Frunzele sunt atât de complexe. Au atât de multe de spus. Imediat ce primăvara mângâie sufletul naturii, frunzele deschid ochii. Privesc locul în care s-au ivit, stau lipite prin tecă de ramura vieţii şi încep să-şi scrie povestea.
Sunt atât de multe poveşti, câte frunze.
Pe cât sunt de firave, pe atâta măreţie poartă în fiinţa lor.
Fiecare om se poate regăsi într-o frunză. Se poate uita în jur la copacul vieţii şi afirma după un studiu îndelungat: „Acesta e frunza mea.“ Imediat ce şi-a descoperit frunza fiinţei sale îşi poate găsi culcuşul pe limbul ce i se deschide ca o planetă uriaşă, o planetă a vieţii lui, o planetă de-o vară, o vară bogată în lumină şi lacrimi de rouă.
După cum este omul, aşa este şi frunza lui. Unii caută în adâncul fiecărei nervuri seva eternităţii, se lasă cuprinşi de ea şi comunică prin peţiol cu Absolutul. Alţii mai leneşi se lasă purtaţi de vânt în toate părţile, pe urmă arşi de soare şi bătuţi de ploi nu-şi mai găsesc calea, nu înţeleg chemarea sevei către arbore şi se pierd în deşertăciunea unui bob de albastru.
De ce oameni?
Sunt atât de delicaţi şi ascund atâta mister. Se ivesc ca frunzele pe ram. Privesc în zare după colţul vieţii şi atunci când consideră că i-a descoperit lumina aleargă spre el o vară, se-mpiedică-n soare, în lacrimi şi vânt, se usucă de dorul eternităţii văruidu-şi casa sufletului cu otrăvurile toamnei ca mai apoi să se agaţe cu disperare de ultima scâteie prin care poate comunica cu ramura veşnică pentru a învinge clipa întunericului.
Oameni şi frunze, licurici de-o clipă ce încearcă să rupă plasa întunericului pentru a găsi răsăritul eternităţii.
Omul îşi calculează aria frunzei sale, îşi identifică mulţimea punctelor din care fiecare nervură îşi întinde linia, pe urmă se divizează în mai multe pătrate pe care le înmulţeşte cu suprafaţa finită a unui semn. Într-un final încearcă să-şi umple fiecare pătrat cu nectar şi ambrozie, dar niciodată nu reuşeşte să-şi adape sufletul pe deplin, dovadă toamna ce-i muşcă asimetrica fiinţă şi vălul alb ce-i acoperă ochii pentru totdeauna.
Sunt atâţia oameni şi frunze. Cu toţii se lasă purtaţi de braţele vântului acestei vieţi şi vor să ajungă acolo unde lumina sărută ochii întunericului, iar verdele şi-a înălţat tron pe albastrul crinului.
Oameni şi frunze este o carte de publicistică. Iniţial am dorit să o intitulez simplu, Frunze, ceva trecător, ceva care gustă frumuseţea unei clipe pe o ramură, de moment ca fiecare material publicat, dar când am adunat toate materialele şi volumul a ajuns la forma finală am privit spre faţa frunzelor şi am descopertit în ele oameni, oameni, pentru că fiecare scânteie de cuvânt reprezintă un suflet.
Textele din acest volum le-am publicat iniţial în ziare, reviste sau antologii. Când le-am adunat copacul şi-a arătat chipul şi s-a materializat într-o carte.

ANA-CRISTINA POPESCU

Niciun comentariu »

Niciun comentariu până acum.

Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URL

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.